WWF (World Wide Fund for Nature) comunică evenimentul global în care milioane de oameni, instituții și companii își sting luminile timp de 60 de minute, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie.
În același timp, campania lansează o provocare pentru fiecare dintre noi, aceea de a acorda Pământului o oră în fiecare lună – o oră pentru a face ceva în privința protecției naturii: gătiți cu ingrediente locale, reînnoiți/reutilizați o haină veche, reciclați, plantați un copac etc.
Oricât de mic, un obicei sănătos practicat în mod regulat de mulți oameni va contribui, în timp, în mod semnificativ la protejarea naturii și la îmbunătățirea mediului în care trăim.